Dacă tot suntem în plin sezon, cred c-ar prinde bine o sinteza despre pescuitul păstrăvului cu echipament de baitcasting, cât se poate de obiectiva 😁, în cadrul căreia voi puncta tot ce trebuie sa știe un începător și nu numai. Așadar, vom discuta despre mulinete, lansete, năluci și fire.
Încă de la început trebuie sa știm ca dacă vrem sa pescuim cu năluci ușoare avem neaparat nevoie de un echipament de BFS (BaitFinesse), adică un echipament special gândit pentru ca pescarul sa poată arunca năluci foarte ușoare. Țineți cont ca e imposibil sa lansezi năluci ușoare cu un echipamentul normal de baitcasting. Fizic e posibil dar vei avea bătăi mari de cap și pescuitul devine un coșmar, atenția ta nemaifiind concentrata doar pe peste, așa cum e normal sa se întâmple.
De ce sa alegi echipamentul de baitcasting pentru pescuitul la păstrăv?
Probabil e o întrebare pe care și-o adresează multi impătimiți ai pescuitului acestui minunat peste răpitor cu echipament clasic, de spinning.
Cu toții știm ca un aspect foarte foarte important în pescuitul păstrăvului îl reprezintă lanseurile precise. De multe ori ca sa starnim o urmărire, un atac sau ca sa avem o prezentare trebuie sa plasam năluca în locuri cheie cum ar fi rădăcina unui copac de pe mal, langa un bolovan mai mare, sub o creanga căzută pe apa sau în preajma altor structuri din apa. Acest lucru devine extrem de ușor odată ce înveți sa mânuiești echipamentul de baitcasting.
Pun mai jos un link sa înțelegeți mai bine:
- Mulineta:
Pentru că în general păstrăvul se pescuieste cu năluci ușoare, pentru a le putea lansa cu echipamentul de cast avem neaparat nevoie de o mulinetă de BFS (Baitfinesse), adică o mulinetă construită special cu angrenaje cu mulți dinți, mici și deși, care au un tambur foarte ușor, controlat de un sistem magnetic de frânare foarte delicat și precis, care dacă este setat corect în funcție de năluca folosita vei reuși lanseuri chiar și cu greutăți de 1g dacă discutam despre cele mai noi mulinete apărute pe piață. (vezi modelele BFS de la Shimano, sau AIR de la Daiwa).
Cel mai important aspect atunci când pui pentru prima data mana pe un multiplicator de baitcasting este reglarea frânelor deoarece “perucile” ce se pot produce pe tambur în timpul lanseului sau imediat după ce nălucă aterizează pe apa sunt de-a dreptul groaznice și te pot determina rapid sa te lași păgubaș. Așadar, pentru a găsi armonia dintre frâne trebuie mai întâi sa pui fir pe tambur, să-l treci prin inelele lansetei și sa-i legi mai apoi o nălucă în capăt, după care cu năluca suspendată la vreo 20 de cm de vârful lansetei vei strânge sau destrange tension knob-ul (frâna tamburului) astfel încât atunci când eliberezi tamburul năluca sa coboare foarte încet. Când năluca atinge apa asigură-te ca firul se comporta normal pe tambur și nu se produce nicio peruca. Dacă ai făcut acest reglaj nu-ți rămâne decât sa reglezi frâna magnetica de pe cealaltă parte laterala a mulinetei și pentru început poți sa o setezi la maxim și sa începi sa execuți lanseuri. Dacă observi ca lanseurile sunt scurte și îngreunate poți sa cobori la următoarea treapta și tot așa pana când lungimea lanseului te mulțumește dar în același timp reglajul sa fie unul optim, astfel încât firul sa nu o ia razna pe tambur. Nu căuta lanseuri prea lungi din prima fiindca iti va fi greu sa le obții fără sa dai de probleme și probabil vei ajunge sa scoți firul de pe tambur cu foarfeca.
Bineînțeles că un rol foarte important în lanseu îl are și lanseta pe care o veți împerechea cu mulineta BFS, dar despre asta vom discuta la punctul următor.
P.S: Spre deosebire de pescuitul cu echipament de spinning, aici este recomandat sa se înceapă din prima cu o mulinetă buna și de calitate deoarece altfel vei avea neplăceri. Calitatea mulinetelor ieftine de BFS lasă destul de mult de dorit.
Lanseta:
Când vine vorba despre alegerea lansetei de BFS trebuie sa știm de la bun început ca suntem limitați ca putere de aruncare, așa ca trebuie sa ne orientam către clasa UL(Ultra-light) – pana in 7 grame dacă pescuim pe ape curgătoare mici cum sunt pâraiele și râurile mici de munte sau clasa L(Light) – pana în 13-14 grame dacă pescuim pe râuri medii sau lacuri.
Un al doilea aspect important este acțiunea lansetei și pe aceasta o vom alege în funcție de tipul nălucii pe care vrem să-l folosim, însă trebuie sa menționez deja ca am văzut multe abateri de la aceste “reguli” și combo-uri formate total pe dos, așadar putem spune ca alegerea acțiunii lansetei tine de preferințele fiecărui pescar în parte.
- Slow/Moderat-Slow/Moderat/Moderat-Fast: Aici veți alege în funcție de bunul plac, dar ce e important de știut este ca lansetele de acest gen sunt construite special pentru pescuitul nălucilor reactive cum sunt voblerele, linguritele rotative, cicadele și lingurile oscilante. Mie unul îmi plac toate cele 3 tipuri de acțiune.
- Fast/Extra-Fast: Lansetele cu acțiune Fast sau Extra-Fast sunt create special pentru pescuitul cu jig-uri ușoare și năluci soft (gume):viermi, nimfe, shad-uri, larve, etc.
Indiferent de tipul acțiunii, întotdeauna mă asigur ca lanseta pe care o aleg se încarcă bine în lanseu cu greutatea pe care doresc sa o arunc. Un vârf subțire și permisiv va fi clar alegerea perfecta când vorbim de pescuitul păstrăvului cu năluci ușoare.
*Mie îmi place sa respect regulile punctate mai sus deoarece cu siguranță pescuitul devine mult mai ușor și mai “curat”.
Mai jos un link cu mai multe tipuri de lansete (cu aplicații și specificații):
- Năluci:
Din fericire pentru noi, pescarii, acest minunat peste răpitor poate fi păcălit cu o multitudine de năluci pe care am sa le enumăr mai jos:
- Voblere de tip jerkbait, minnow și chiar și crank-uri de mici dimensiuni uneori.
- Lingurite rotative si oscilante.
- Cicade și Voblere de tip rattling (exclusiv pentru pescuit pe lacuri).
- Naluci soft (gume) armate pe jig: viermi, nimfe, shad-uri, larve, creaturi.
Dimensiunea nălucilor va fi aleasa în funcție de mărimea apei pe care pescuim și totodata alegerea dimensiunii nălucilor va ajuta în selecția exemplarelor de păstrăv uneori (nălucă mare = peste mare).
*Atentie, pescuitul păstrăvului se practica doar cu năluci artificiale. Momelile naturale sunt strict interzise pe apele de munte!!!
Mai jos doua link-uri cu năluci:

- Fire:
Majoritatea pescarilor cu experiență iti vor spune ca nălucile reactive la păstrăv se pescuiesc exclusiv cu fire monofilament și nu pot decât sa fiu de acord în mare parte.
Păstrăvul este un răpitor care ataca instinctiv și al cărui atac este deosebit de hotărât, puternic și rapid, iar tot el de multe ori este foarte circumspect, atacând năluca foarte atent, cu “un sfert de gura”. În ambele cazuri un fir monofilament va face diferența datorită elongatiei pe care acesta o are, permițând astfel peștelui sa absoarbă năluca mult mai bine în comparație cu firul textil si de multe ori veți observa ca folosind monofilament va trebui sa scoateți cârligul nălucii din gâtul peștelui, pe când folosind fir textil rata rateurilor va creste.
Totusi nu trebuie sa excludem de tot firul textil în pescuitul păstrăvului fiindcă acesta poate face diferența între o partida buna și una proasta.
Cazurile în care folosim firul textil sunt destul de evidente dacă luam în calcul năluca și lanseta cu care pescuim, dar și apa:
- Pe râuri cu năluci reactive dacă lanseta este destul de moale (slow/moderat), când folosirea unui monofilament ar reduce mult prea mult senzitivitatea iar ca sa nu pierdem de tot contactul cu năluca cea mai buna alegere este un fir textil, astfel rigidizand ansamblul.
- Pe lacuri cu năluci reactive, pe adâncimi mai mari, când avem nevoie sa pescuim mai vioi, cu smucituri din vârful lansetei pentru ca voblerul sau lingura oscilantă sa emită acele flash-uri și vibrații irezistibile pentru păstrăv. În acest caz e bine de precizat ca o lanseta cu acțiune Fast ar putea ajuta mai mult decât o lanseta cu acțiune Moderat deoarece năluca noastră trebuie sa răspundă instant la comanda data din încheietură mâinii.
- Întotdeauna când pescuim cu jig-uri, acest stil de pescuit fiind unul de finețe în care cel mai subțire fir textil va face diferența.
Pentru mai multe informații despre tehnica de pescuit la păstrăv cu echipament BFS puteți vizita canalul de YouTube Paul BFS Fishing.
Nu uitati, C&R este soluția!
Orice comentariu este bine venit!




Felicitări, Paul! Te urmăresc de ceva vreme și de fiecare dată rămân plăcut surprins de rezultatele tale ( partidele de pescuit și montajele filmulețelor). Se observă clar prin ceea ce expui că îți place foarte mult tot ce faci și nu ești superficial. Ai o “naturalețe și o modestie cinstită” care place ochiului și auzului. Te felicit! Îți urez fire întinse și cât mai multe capturi frumoase pentru a putea disemina cât mai multe informații utile pe viitor.
Salut Dorel! Mulțumesc și apreciez tare mult cuvintele scrise. Am să mă străduiesc în continuare să prezint totul cât de bine pot.
🙏 fire întinse și să ne auzim cu bine!